BIO
Alexandra Gavrilă
Alexandra este o persoană caldă, foarte înțelegătoare și extrem de bine organizată. Este o persoană valoroasă a centrului nostru, ocupându-se de partea organizatorică, planurile de activități și divertisment, aspectul vizual din mediul online. Cunoaște limba engleză, spaniolă și germană și este absolventă a Facultății de Compoziție, Muzică și Pedagogie Muzicală din cadrul Universității de Muzică, București.
BIO
Paul Meghea
Paul este o persoană încrezătoare, mereu optimistă și empatică. Are o pregătire vastă în domeniul IT-ului, vorbește fluent limba engleză și este absolvent al Universității Tehnice de Construcții din București, în limba engleză. Are o gândire dezvoltată, atât teoretic, cât și practic, iar problemele și întrebările pe care le ridică sunt mereu surprinzătoare, în cel mai bun sens. Este foarte implicat în partea organizatorică a centrului, se asigură de bunăstarea seniorilor, clienților și angajaților și are în vedere toată partea administrativă din mediul online care reprezintă Premium Senior.
BIO
Dumitru Gavrilă
Dan, așa cum îl cunoaștem cu toții, este o persoană foarte bine organizată, serioasă și extrem de punctuală. Are un respect aparte pentru toții oamenii din jur, se adaptează ușor și este o plăcere întotdeauna să formezi o echipă cu el. Este înțelegător, răbdător și perfecționist. Fiecare vârstnic, fiecare angajat sau client constituie o prioritate înainte de orice, iar starea de bine a acestora trebuie să fie la superlativ. Are o experiență de peste 15 ani în industria ospitalității, HoReCa, și este un reprezentat însemnat în domeniul internațional al criptomonedelor.
BIO
Mariana Gavrilă
Mariana este o persoană extrem de organizată și punctuală și se ocupă atât de coordonarea angajaților, cât și de controlul calității. La centrul de îngrijire și recuperare Premium Senior, trebuie să ne asigurăm că toate protocoalele alimentare, medicale, de igienă și nu numai, sunt respectate întocmai. O minte limpede și o vedere ageră sunt calități pe care Mariana le-a perfecționat de-a lungul timpului, având peste 15 ani de experiență în industria ospitalității, HoReCa. Este, de asemenea, un reprezentat însemnat în domeniul internațional al criptomonedelor.
BIO
Oana Huduncă
Oana este asistent social cu o vastă experiență și o atenție remarcabilă. Comunicarea cu ea este mereu plăcută și vine în ajutor cu idei și sfaturi extrem de utile. Oana este parte importantă din centrul nostru, desfășurând o activitate complexă și variată: analizează influența factorilor sociali asupra stării de sănătate mentală și a comportamentului uman, acordă consultații privind drepturile și obligațiile asistaților, colaborează cu instituții sau organizații care au obiective similare, participă la elaborarea metodelor și tehnicilor de lucru, propune măsuri de ajutorare sau recuperare, și multe altele.
BIO
Oana Adelina Stana
Oana este o persoană plăcută, serioasă, cu o voce caldă și o putere surprinzătoare. Are 5 ani experiență în geriatrie și când vine vorba de antrenamente și terapii cu seniorii, ea este cea mai potrivită pentru acest post. Exercițiile de kinetoterapie, masajul și restul lucrurilor de care se ocupă prin munca ei, sunt de calitate superioară, și pentru acest lucru ne mândrim cu prezența ei la Premium Senior și de-abia așteptăm să o cunoașteți și dumneavoastră personal.
BIO
Cristina Vidican
Doamna Cristina Vidican este o asistentă medicală generalistă desăvârșită și foarte dedicată. Pasiunea dumneaei pentru muncă și pentru a oferi sprijin și ajutor oamenilor în nevoie, se resimt încă din primele cuvinte pe care le rostește. Comunicarea este punctul forte iar seriozitatea și punctualitatea sunt doar câteva dintre multele calități pe care centrul nostru le recunoaște cu bucurie.
BIO
Andrei Vasilica Săndina
Doamna Andrei Vasilica Săndina, infirmieră, îngrijește nevoile rezidenților noștri vârstnici cu compasiune și expertiză. Prin profesionalismul ei și implicarea activă în echipă, Maria aduce o contribuție semnificativă la atmosfera caldă și prietenoasă din centrul nostru.
BIO
Susanu Mariana
Doamna Susanu Mariana este o persoană caldă, muncitoare și extrem de dedicată meseriei alese. Ca asistent generalist, atenția și interesul față de rezidenții din cadrul centrului Premium Senior ne arată că medicina și umanitatea au fost mereu împreună în această poveste, iar starea de sănătate și evoluția pe care seniorii o au, sunt atent controlate de dumneaei.
BIO
Tamang Painki
Doamna infirmieră, Tamang Painki, este o persoană minunată, răbdătoare, blândă, o mână caldă pentru vârstnicii în nevoie. Meseria pe care o are este foarte importantă, reprezentând pilonul care susține acest centru. Suntem bucuroși să o avem parte din echipă și să putem valorifica toate aceste calități.
BIO
Stan Simona
Doamna Stan Simona, asistent medical generalist, este o persoană minunată, atentă cu vârstnicii și foarte sufletistă. Dedicarea dumneaei pentru meseria pe care o face se poate vedea și simți în orice moment, iar vârstnicii sunt fericiți să fie înconjurați de persoane calde, muncitoare și mereu cu zâmbetul pe buze.
BIO
Dobre Monica Gabriela
Domnișoara Dobre Monica Gabriela este o asistentă medicală generalistă foarte capabilă și atentă în lucrul cu oamenii. Este punctuală și extrem de muncitoare, printre multele alte calități pe care le dobândește. Experiența sa ne amintește că tinerii au foarte multe de dovedit iar seniorii din centrul nostru au parte de îngrijire de calitate alături de domnișoara Dobre.
BIO
Florica Marin
Doamna Florica Marin, bucătarul centrului nostru, este o adevărată maestră în arta culinară, aducând zilnic bucurie pe chipurile rezidenților prin preparatele sale delicioase și sănătoase. Cu o atenție deosebită la detalii și o pasiune incontestabilă pentru gătit, doamna Marin îmbină tradiția cu inovația în fiecare fel de mâncare, asigurându-se că fiecare masă este o experiență plăcută și reconfortantă. Dedicarea sa față de bunăstarea seniorilor se reflectă în fiecare ingredient ales cu grijă și în fiecare preparat pregătit cu suflet.
BIO
Daniel Rozalinda
Daniel Rozalinda, infirmiera noastră dedicată de la Centrul de Îngrijire și Recuperare Premium Senior, muncește neobosit pentru a avea grijă de seniorii noștri. Cu compasiune și o devotare de neclintit, se asigură că fiecare senior se simte sprijinit, aducând o diferență profundă în viețile celor pe care îi îngrijește.
BIO
-indisponibil momentan-
-